Sandor Blejan (33 de ani), care, în trecut, fusese închis pentru tentativă de tâlhărie, a fost arestat preventiv după ce, supărat că a fost părăsit de iubită, a stropit cu benzină fereastra casei în care locuiește aceasta și a vrut săi de afoc. N-a reușit, așa că a spart un geam.
În ultimele luni, autorităţile ruse au luat măsuri drastice împotriva grupurilor afiliate lui Navalnîi, în vârstă de 45 de ani, care este cunoscut ca fiind cel mai vocal critic al preşedintelui Vladimir Putin.
Cristian Dide va mai rămâne o lună în arest preventiv. Ceea ce activistul ar fi intenţionat să reprezinte o acţiune de protest originală pare să fi devenit pentru procurori şi judecători un dosar greu de trafic de droguri.
Lucian Iordănescu (81 de ani) care se prezenta ca fiind parapsiholog și era invitat la multe televiziuni în această calitate, a fost arestat după ce a convins o tânără să se dezbrace pentru a-i analiza aura, a avut o relație de concubinaj cu ea, apoi a șantajat-o.
Interlopul Cosmin Lucian Scopo (38 de ani) de dădea drept reporter și „intervieva" muncitorii români opriți la benzinării în străinătate. Ca pretins reporter, le cerea acestora să îi arate cât câștigă și câți bani au la ei.