Când Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos pentru 30 de arginți, umanitatea a găsit modelul perfect pentru rolul de trădător în persoana celui care îi fusese ucenic și apropiat Mântuitorului.. Dar, dincolo de dimensiunea religioasă și morală, cât însemna acea sumă în banii de azi?
Poliția a anunțat deschiderea unui dosar penal în cazul bijuteriilor „fake”, cu oțel în ele în loc de metale prețioase, descoperite în mai multe magazine la Iași.
România a câștigat o medalie de argint la triplusalt, la Campionatele Europene de atletism în sală, grație rezultatului obținut de sportiva Diana Ana Maria Ion, cel mai bun din cariera sa.
Medalie de AUR pentru România, la schi fond. Juniorii au luat, de asemenea, și 4 medalii de argint și 1 de bronz, la concursurile internaționale de schi fond desfășurate la Pigadia, în Grecia.
Preţul aurului ajunge la 3.000 $/uncie. Merită să cumperi acum metale preţioase? Metalul prețios a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie, cu posibilitatea să atingă valoarea de 3.000 de dolari pe uncie chiar mai devreme decât au estimat specialiștii.