Cel puţin 11 soldaţi sirieni au fost ucişi şi alţi 20 au fost răniţi într-un atac comis sâmbătă de către două grupări jihadiste în nord-vestul Siriei, a anunţat organizaţia neguvernamentală Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO).
România, sub tirul Rusiei: Atac asupra porturilor dunărene a distrus cereale pentru uz intern. Atacul de noapte rusesc asupra porturilor dunărene a distrus cerealele destinate Egiptului și României.
Armata rusă a afirmat că a dejucat un atac cu dronă ucrainean ce viza Moscova şi regiunea ei, într-un moment în care astfel de atacuri asupra teritoriului rus sunt tot mai numeroase în cadrul contraofensivei forţelor Kievului, lansată la începutul lui iunie.
Belarusul ar fi dispus să folosească armele nucleare oferite de Rusia în fața unei "agresiuni" străine, a declarat joi președintele Alexander Lukașenko, în timp ce tensiunile provocate de Moscova cresc tot mai mult în jurul granițelor NATO.
Apărarea aeriană a distrus la Moscova o dronă ucraineană care nu a provocat pagube sau victime, au declarat autorităţile vineri dimineaţa, pe fondul creşterii numărului de astfel de atacuri care vizează capitala Rusiei.