Publicația austriacă Die Presse a publicat o scrisoare deschisă către cancelarul Austriei, Karl Nehammer, din partea Elenei Lasconi pe tema aderării României la spațiul Schengen.
Vestea așteptată despre Schengen apărută în această dimineață. Austria revine la gânduri mai bune și ar putea să renunțe la dreptul de veto exercitat contra aderării României și Bulgariei la Schengen.
România gata, aproape sa fie primită in Schengen. O țară UE impune controale la graniță. Controalele la frontierele terestre vor fi valabile timp de șase luni și vor fi aplicate granițelor olandeze cu alte țări din spațiul Schengen.
Discuţiile privind aderarea completă a României la Schengen evoluează, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, mărturisind că este "optimistă" în privinţa acestui dosar.
Austria, gata să renunțe la blocada României spre Schengen. Viena ar putea ridica blocada în calea aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen în cadrul unui summit programat la Budapesta pe 22 noiembrie.