Dependența țărilor din UE de tehnologia 5G chineză ridică semne de întrebare în Parlamentul European

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 19.03.2025 - 16:44
Dependența țărilor din UE de tehnologia 5G chineză ridică semne de întrebare în Parlamentul European Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilsutrativ)
Dependența țărilor din UE de tehnologia 5G chineză ridică semne de întrebare în Parlamentul European Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilsutrativ)

Șaptesprezece țări din UE, inclusiv cele mai mari economii ale blocului comunitar, nu au încă planuri pentru a-și reduce dependența de companiile chineze de tehnologie "cu risc ridicat" Huawei și ZTE, în ciuda eforturilor UE din ultimii aproape 5 ani.

SHARE

Subiectul capătă o importanță reînnoită la nivelul UE, având în vedere relațiile tensionate dintre SUA și UE, care aduc în prim plan securitatea și suveranitatea, notează Euroactiv.

Dezafectarea rețelelor de telecomunicații este, de asemenea, o prioritate pentru comisarul pentru tehnologie Henna Virkkunen.

Un document de lucru al Parlamentului European din martie, obținut de Euractiv, afirma că "14 state membre nu au pus încă în aplicare nicio restricție privind furnizorii cu risc ridicat, ceea ce prezintă vulnerabilități semnificative în materie de securitate".

Dependența țărilor din UE de tehnologia 5G chineză ridică semne de întrebare în Parlamentul European

Deputații europeni se gândesc să ceară Comisiei ca setul de instrumente de securitate cibernetică 5G al UE să devină obligatoriu în temeiul legislației UE, în încercarea de a obliga statele membre să ia măsuri rapide.

Conform noilor date publicate la 18 martie de compania daneză de consultanță în domeniul telecomunicațiilor Strand Consult, 17 state membre nu au implementat pe deplin instrumentul Comisiei, setul de instrumente 5G, care obligă statele membre să interzică accesul chinezilor Huawei și ZTE în rețelele lor.

Dintre aceste 17 state, șase au implementat parțial setul de instrumente, alte șapte sunt în curs de implementare, iar patru nu au planuri de implementare a setului de instrumente al UE, la cinci ani de la adoptarea abordării comune a UE privind securizarea rețelelor 5G.

Cele mai reticente patru țări sunt Austria, Bulgaria, Cipru și Ungaria.

Conform datelor Strand Consult, publicate la începutul acestui an, rețelele cipriote depind în totalitate (100%) de componente chinezești, cifră care se ridică la 67% pentru Austria, 65% pentru Bulgaria și 62% pentru Ungaria.

Printre cele mai dependente rețele naționale de telecomunicații se detașează Cehia (67%), unde lucrările de punere în aplicare a setului de instrumente sunt în curs de desfășurare ca parte a transpunerii legislației cibernetice a UE NIS2.

Situația Germaniei este alarmantă

De asemenea, se remarcă Germania (59%), al cărei Minister de Interne a pus în aplicare o interdicție parțială privind anumite componente ale rețelei 5G în iulie 2024 și Grecia (53%), unde nu există o decizie oficială, ci o înțelegere informală între politicieni, autorități de reglementare și operatori pentru a nu utiliza componente chinezești, potrivit Strand Consult.

Situația Germaniei este deosebit de alarmantă, a declarat John Strand, CEO al Strand Consult, pentru Euractiv. O decizie a Partidului Comunist Chinez, cu legăturile sale profunde cu Huawei, ar putea paraliza economia digitală a Germaniei, dependentă de telefonia mobilă, declanșând perturbări pe scară largă în întreaga UE, a spus el.

Strand a arătat în special spre sistemul feroviar german, care depinde în mare măsură de componentele Huawei.

Strand Consult este singura organizație privată care furnizează date cu privire la procentul rețelelor naționale de telecomunicații din UE bazate pe tehnologie chineză.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te