Mașina are avantaje clare înceea ce privește mobilitatea și libertatea de mișcare, dar și mari dezavantaje. Potrivit unui studiu publicat de sciencedirect.com, automobilul personal este unul dintre principalii consumatori din bugetul familial, alături de casă.
IMS-ul, primul off-roader românesc, produs între 1957 și 1975, și „tatăl” lui ARO, este o legendă în lumea 4x4. Dacă unii colecționează exemplarele care au supraviețuit, alții încă le exploatează cu succes prin cele mai dificile terenuri.
Continental și-a extins centrul de inginerie de la Timișoara investind peste 33 de milioane de euro într-o nouă clădire cu o capacitate de până la 1.700 de locuri.
Prețurile carburanților continuă să crească în fiecare zi, în întreaga lume, cu excepția țărilor, precum Ungaria, în care statul le-a plafonat artificial. Totuși, românii plătesc cea mai scumpă benzină și motorină din zonă, toți vecinii direcți alimentând mai ieftin.
Vara a venit, la fel și căldura și perioada vacanțelor. Când temperaturile cresc, devine esențial ca sistemul de aer condiționat al mașinii să funcționeze în parametri pentru a călători confortabil și a nu suferi de efectele căldurii excesive din habitaclu.