A mai crescut ritmul lucrărilor pe „ciotul 1” al Autostrăzii Moldovei - A7 Ploiești - Buzău, între Dumbrava și Mizil. Conform contractului, cei 21 de kilometri ar trebui dați în trafic până la sfârșitul anului.
Un șofer român de autocar a fost prins de poliție pe o autostrada din Slovenia cu remorca legată cu „sfoară”. De asemenea, oamenii legii au mai constatat și alte nereguli, amenda primită de bărbat și de firma de transport fiind de câteva mii de euro.
Lotul din austrada A1 care leaga Sibiul de Pitești este în grafic, constructorul ajungând cu lucrările la peste 63%.
Autoritățile elene anunță implementarea unui nou tip de taxă de drum, „hibridă”, pe o autostradă din Grecia frecventată de mulți români aflați în drum spre plajele din Lefkada, Zakynthos și Peloponez.
Drumurile din România sunt praf. Dacă pleci din Cluj în vacanță în Halkidiki, cel mai scurt traseu e prin Sibiu, Pitești, Bechet (trecere cu bacul) sau Calafat, Sofia, Serres, Salonic. Dar, mai bine mergi prin Serbia-Macedonia, pe autostrăzi. Ocolești, dar e mai rapid.