Țările trebuie să intensifice vaccinarea şi să reintroducă măsuri precum purtarea măştii în transportul public şi în spaţiile închise, pentru a evita restricții mai dure odată cu apropierea sezoanelor de toamnă şi iarnă, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat pe 'inamicii ruşi' care i-au invadat ţara că 'nu se vor simţi în siguranţă nicăieri în spatele liniei frontului în Ucraina' pentru că armata nu va permite acest lucru, relatează miercuri EFE şi Ukrinform.
Generalul Richard Shirreff, fost comandant NATO, avertizează că ”nu va fi niciodată pace în Europa”, atâta timp cât la conducere va rămâne Vladimir Putin.
Europa a fost avertizată de Agenţia Internaţională pentru Energie să se pregătească pentru ce e mai rău la iarnă, în cazul în care Rusia va lăsa continentul fără gaz.
Prim-ministrul Rusiei din perioada 2000-2004 a spus într-un interviu pentru AFP că se așteaptă ca războiul să dureze până la doi ani de zile și că Ucraina trebuie neapărat să câștige. „Dacă Ucraina cade, statele baltice vor fi următoarele”.