Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 riscă să devină dominantă în Europa în ''lunile următoare'' dacă primele tendinţe observate se confirmă, avertizează Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), relatează AFP
Organizația Mondială a Sănătății a lansat un avertisment cu privire la noua tulpină Omicron. Specialiștii au subliniat că interdicțiile de călătorie nu o vor opri.
Sindicatul Europol al polițiștilor a anunțat măsuri de protest ca urmare a faptului că, acuză aceștia, drepturi salariale promise în 2017 nu au fost acordate nici până în prezent. Printre măsurile de protest, evitarea amenzilor.
Ministrul de Externe al Marii Britanii, Liz Truss, a avertizat miercuri Rusia că ar face „o mare greşeală” dacă ar ataca Ucraina şi a spus că Londra colaborează strâns cu aliaţii săi din NATO pentru a sprijini Kievul, relatează Reuters.
ONU cere acțiuni urgente pentru susținerea băncilor din Afganistan, avertizând că numărul tot mai mare de persoane care nu sunt în stare să-și ramburseze împrumuturile, depozitele mai mici și o criză de lichiditate ar putea duce la prăbușirea sistemului financiar în câteva luni.