Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu benzină sau cu motorină trebuie să ştie că luni, 7 aprilie 2025, preţurile la carburanţi sunt în scădere, faţă de cele afişate la sfârşitul săptămânii trecute.
Benzinăriile lui Putin din România. Naftna Industrija Srbije (NIS), cea mai mare companie petrolieră din Serbia, controlată de gigantul rus Gazprom, ia în considerare retragerea din România.
Oase umane şi haine au fost găsite într-o fostă benzinărie. Dosar deschis pentru ucidere din culpă. Craniul unui om şi mai multe fragmente de os au fost descoperite în apropierea unei benzinării dezafectate.
De ce au luat amenzi benzinăriile Lukoil. Ce sancţiuni contravenţionale au fost aplicate. ANPC a descins la stațiile de carburanți ale benzinarului Lukoil. Comisarii au verificat aproape 90 de stații.
Dintre staţiile GPL şi benzinăriile verificate de Poliţia Locală Sector 6, Serviciul Mediu, Inspecția Comercială și Disciplina în Construcții, o singură benzinărie are documentele la zi, dar nu respectă distanța minimă legală, față de imobilul din vecinătate.