Patriarhul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Ieronim, în vârstă de 82 de ani, a fost spitalizat joi la Atena cu ”simptome uşoare” de COVID-19, a anunţat într-un comunicat biserica, relatează AFP, citată de News.
Mulți ani, s-a vehiculat faptul că dosarul Patriarhului Daniel de colaborator al Securității ar fi fost distrus în decembrie 1989, potrivit unui proces verbal aflat în arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Dosarul, însă, ar putea fi intact.
Mitropolitul Pavel, şeful Bisericii ortodoxe din Belarus, i-a cerut vineri preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, să pună capăt violenţelor de pe străzi după alegerile prezidenţiale contestate de duminica trecută, informează Reuters citată de Agerpres.
La renovarea unei școli din județul Bacău, au fost descoperite Mai multe schelete umane au fost descoperite într-un sat din județul Bacău, în timpul renovării școlii. În loc să anunțe Direcția de Cultură, constructorul a continuat lucrările, conform Asociației „Vasile Pârvan”.
Fostul premier Viorica Dăncilă a scris, pe Facebook, că, după 15 mai, trebuie redeschise bisericile.