Interzicerea călătoriilor neesenţiale în afara graniţelor Belgiei şi către această ţară a fost prelungită până la 18 aprilie, ceea ce include şi sărbătorile de Paşte, a anunţat vineri seara premierul belgian, Alexander De Croo.
Unii delegați ce vor participa la întâlnirile anuale ale parlamentului chinez și organismului de consultare, ce vor începe în această săptămână, vor propune ca statul să emită pașapoarte de vaccine anti-COVID.
Mausoleul dedicat împăratului roman Augustus de la Roma a fost redeschis publicului, după lucrări de restaurare care au durat mai bine de un deceniu, informează DPA.
IATA, asociația care include 290 de companii aeriene din întreaga lume, dezvoltă o aplicație care ar putea permite oamenilor să călătorească fără a mai intra în carantină la destinație, informează Mediafax, citând CNN.
Crește numărul companiilor care anunță că le vor permite să călătorească doar celor vaccinați anti-COVID. În paralel, unele țări au emis deja un pașaport pentru vaccinați sau se pregătesc să emită un astfel de document. În Uniunea Europeană nu există consens, încă, în chestiune.