Mitropolitul Teofan, chemat să acționeze contra propagandei politice în Biserică. ,,Opțiunea politică a preotului va fi exprimată doar prin votul personal secret”, apare în hotărârea Sfântului Sinod.
Părintele Calistrat Chifan a intrat în atenția presei în urma scandalului în care a lovit două enoriașe, însă puțini sunt cei care îi cunosc viața din spatele hainelor preotești.
Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni, a fost oprit de la slujirea celor sfinte pe durata cercetărilor, a declarat, luni, preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.
Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, care le recomanda enoriaşilor să facă gargară cu apă şi sare şi să folosească agheasmă, ţuică şi albastru de metil pentru a preveni îmbolnăvirea cu noul coronavirus a fost infectat cu COVID.