ADIO, buletine vechi, s-a aflat data exactă la care EXPIRĂ TOATE! Informații esențiale pentru români. Conform Ministerului de Interne, noua carte va îndeplini și rolul de card național de sănătate, consolidând astfel funcționalitatea documentului.
Autoritățile au anunțat în ce moment românii vor putea solicita cărțile de identitate digitale. Ce avantaje are folosirea lor?
Senatul a adoptat un proiect de lege prin care cetățenii să fie anunțați că urmează să le expire buletinul, pașaportul sau permisul de conducere, cu 90 sau 180 de zile înainte de termenul de expirare al fiecărui act în parte. Cetățenii vor fi anunțați prin SMS, e-mail sau poștă.
Avem un maraton de alegeri în acest an. Românii sunt chemați la urne pentru pentru a-și alege primarii, europarlamentarii, președintele, consilierii locali și județeni și parlamentarii. Mizele sunt foarte mari, astfel că au fost luate măsuri de contracararea fraudei.
Aproape 7.000 de ucraineni locuiesc la aceeași adresă, într-o comună din Botoșani. Proprietarul locuinței a luat câte 50 € de persoană pentru a semna actele necesare eliberării cărților de identitate. Acum face grevă în fața primăriei.