Vaccinarea obligatorie a personalului din sănătate a intrat în vigoare miercuri în Grecia, unde cei recalcitranţii riscă să fie daţi afară, iar personalul nevaccinat riscă să fie suspendat, o măsură care a fost anunţată la 12 iulie, într-o alocuţiune, de către premierul grec.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat, miercuri, că 82,9% din cazurile confirmate în săptămâna 23 – 29 august au fost la persoane nevaccinate.
Un fost ofițer al CIA, care a pretins că este prima persoană care a numit pandemia de COVID-19 drept „o farsă”, a murit tocmai după ce s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2 și s-a luptat timp de aproape o lună cu boala în spital, notează The Independent.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri 1.443 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, cu peste 100 mai multe decât în ziua precedentă.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, miercuri, că, marți, la Terapie Intensivă erau internați peste 70 de copii din cauza COVID-19.