Tragedie în familia avocatului Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ din România. Viviana Vlasov, soţia acestuia, în vârstă de 72 de ani a murit ieri, fiind internată la Spitalul de Boli Infecţioase cu diagnosticul COVID-19.
Fiul preşedintelui Judecătoriei Novaci din județul Gorj s-a urcat la volan după ce consumase alcool şi a lovit cu mașina o femeie de 52 de ani care mergea pe marginea drumului. A fugit apoi de la locul accidentului. Victima a murit azi-noapte la spital.
Pentru medicii infecţionişti, virusul SARS COV2 este în continuare o mare necunoscută. Cu toate acestea, la nivel local, s-au făcut constatări asupra impactului pe care acesta îl are în cazul unor boli asociate.
Spania a devenit ţara europeană care a înregistrat cele mai multe cazuri de COVID-19 la fiecare 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, potrivit datelor actualizate marţi de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), relatează EFE.
Un angajat al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova care era infectat cu noul coronavirus a decedat, mai mulţi colegi ai acestuia fiind în izolare la domiciliu, urmând să fie testaţi.