Cristian Ghinea, actual europarlamentar, a încălcat legea declarațiilor de avere atunci când a ascuns că a înstrăinat un apartament și toate informațiile conexe: data, suma, cumpărătorul. Ghinea a ascuns și numele a cinci persoane care i-au dat bani cash.
Raoul Trifan, primul pe listele USR-PLUS pentru Senat, Timiș, a recunoscut că n-a terminat facultatea, dar doar după ce un demisionar din partid a atras atenția asupra acestei situații. Trifan a secretizat, în declarația de avere, veniturile obținute în 2019.
În orașul Otopeni, localitate lipită de București, cu 10.000 de locuitori și cu un buget uriaș, de 38 de milioane de euro, judecătorii au respins listele de candidați PSD, pe motiv că ele erau incomplete.
Fostul ministru al transporturilor, Răzvan Cuc, a renunțat la toată averea în toamna anului trecut, după ce a început să fie audiat de procurori, cedând mai toate bunurile și banii fostei soții, în urma partajului făcut în procesul de divorț., potrivit G4Media.
Candidatul PMP la primăria Sectorului 3, Mihai Neamțu, a avut o sursă relativ inedită de bani, pentru un politician, arată declarația sa de avere, care prezintă veniturile din anul fiscal 2019.