Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, a declarat, luni, că recentele schimbări cumulate din Justiţia română „ameninţă să întoarcă timpul la începutul anilor 2000", o perioadă marcată, în România, de corupţie.
Premierul a participat, luni, la festivitatea de deschidere a anului universitar la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Craiova,și a vorbit despre măsurile luate de Guvern pentru creşterea salariilor medicilor şi dezvoltarea infrastructurii din sănătate.
Timpurile se schimbă şi, în mod normal, România ar trebui să fie pregătită să le facă faţă, dar, din nefericire, nu este, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, luni, la deschiderea noului an universitar de la Iaşi.
În timp ce la București coaliția PSD-ALDE luptă cu toate armele pentru modificarea legilor justiției, autostrăzile primesc termene tot mai îndepărtate de finalizare.