Directorul CIA, William Burns, a declarat joi că următoarele șase luni vor fi „critice” în războiul din Ucraina, Vladimir Putin mizând că scăderea interesului occidental și „oboseala politică” ar putea oferi armatei sale o nouă șansă de a obține câștiguri pe câmpul de luptă.
Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins, marţi noaptea, cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru M
Întrebat dacă a avut semnale, în perioada în care a fost ministru al Apărării, cu privire la acordarea unor contracte de genul celor care fac subiectul anchetei DNA, premierul Nicolae Ciucă a spus că nu.
DNA a trimis în judecată un director important din Ministerul Sănătății care câștigă o sumă uriașă de bani din activități la vedere.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost audiat marţi la DNA, în calitate de martor, în dosarul în care directorul general interimar al CFR SA, Ion Simu-Alexandru, este cercetat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la uzurparea funcţiei.