Lăcomia - nu trădarea - l-a determinat pe Donald Trump să-i ceară ajutor preşedintelui rus Vladimir Putin în scrutinul prezidenţial din 2016, scrie într-o nouă carte, calificată de agenția DPA drept „bombă”, Michael Cohen, fostul avocat personal al lui Trump.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut concedierea unei jurnaliste a postului de televiziune conservator Fox News, care a confirmat parţial afirmaţiile sale considerate „denigratoare” la adresa americanilor morţi în război şi relatate iniţial de revista The Atlantic.
Preşedintele Donald Trump se confruntă cu o serie de critici, după ce presa a scris că i-ar fi catalogat pe soldaţii americani ucişi pe câmpul de luptă drept "rataţi" şi "fraieri", relatează BBC.
Donald Trump a declarat vineri că nu a văzut nicio dovadă a otrăvirii adversarului rus Alexei Navalnîi, adăugând totuși că nu are motive să se îndoiască de Berlin, care, la rândul său, a spus că are „dovezi fără echivoc”, potrivit AFP.
Fostul șef al Cancelariei de la Casa Albă, John Kelly, a afirmat că să refuzi cererile președintelui american Donald Trump „e ca și cum ai săruta o drujbă”, potrivit unei noi cărți scrise de corespondentul New York Times, Michael Schmidt, câștigător al premiului Pulitzer.