O persoană din satul prahovean Gornet, care se află în carantină timp de 14 zile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, a plecat, sâmbătă, în stațiunea Costinești de pe Litoral. A fost deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
În plină stare de urgență, când toată România era supusă unor drastice condiții pentru limitarea răspândirii epidemiei de Covid-19, imaginile cu aglomerația de la Aeroportul Cluj făceau înconjurul lumii.
Parchetul General a anunţat, marţi, că a clasat dosarul în care era verificată o presupusă faptă de zădărnicire a combaterii bolilor comisă de senatorul PNL Vergil Chiţac, stabilind că parlamentarul nu a încălcat nicio normă privitoare la prevenirea sau combaterea bolii COVID-19.
Preotul clujean, care în plină pandemie a împărtășit credincioșii cu aceeași linguriță, a scăpat de acuzația de zădărnicirea combaterii bolilor. Parcehtul de pe lângă Judecătoria Cluj anunță că a clasat dosarul.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat că a fost deschis dosar penal pentru uciderea animalelor cu intenţie, după ce doi copii din judeţul Mureş au omorât, prin loviri repetate, un căţeluş.