Politicienii români nu vor putea adopta un discurs anti-european pe termen lung, având în vedere discuțiile care leagă obținerea fondurilor de respectarea valorilor UE, a explicat, pentru Newsweek România, analistul Adriano Bosoni, de la agenția Stratfor.
Aproape 70% dintre români consideră știrile false drept o problemă la nivel național, arată statisticile Comisiei Europene, care atrage atenția că fenomenul afectează procesele democratice, precum alegerile.
Uniunea Europeană exportă corupție în România (Liviu Pleșoianu), finanțează, alături de NATO, statul paralel (Liviu Dragnea), se amestecă în politica internă și sfidează legile românești (Viorica Dăncilă).
Sunt 12 ani de când România a intrat în marea familie europeană. În toamna lui 2006, cu câteva luni înainte de aderare, rezultatele Eurobarometrului arătau că 67% dintre români aveau încredere mare în UE.
"Financial Times" are toate șansele, dacă lucrurile merg în același ritm în România, să deschidă o rubrică specială pentru LC Kovesi. Ultima știre a cotidianului financiar referitoare la fosta șefă a DNA se referă la al doilea dosar deschis la secția pentru magistrați.