Documentele oficiale arată că lucrările pe două din cele patru tronsoane ale Drumului Expres Craiova – Pitești înaintează cu viteză foarte bună. Există și o veste proastă: pe un tronson lucrările nu au început.
Cea mai impresionantă lucrare de infrastructură din România, care va costa 2,5 miliarde de lei, riscă să rămână fără căi de acces moderne din cauza unor procedurior birocratice românești.
De obicei, voluntarii ajută la traversarea broaştelor în siguranţă, 97.000 dintre acestea fiind salvate cu ajutorul acestora în ultimii ani, dintre care 2.000 anul trecut pe drumul din Tallin menţionat, dar pandemia a făcut ca oamenii să nu poată fi prezenți în acest an.
Una din cele mai scumpe lucrări de infrastructură riscă să rămână izolată. Podul peste Dunăre nu va fi legat de restul țării cu un drum de mare viteză.
Aproape 40 de kilometri de pe Drumul Expres Craiova – Pitești au ajuns la un stadiu de 70%. CNAIR promite că vor fi deschiși în anul 2021.