Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunță că proiecte în valoare de peste 104 milioane de euro au fost aprobate prin Programul „Primul student din familie".
Confruntări între polițiști și elevi de liceu din orașul francez Compiegne au avut loc luni, pe fondul protestelor generate de faptul că școlile sunt în continuare deschise în pandemia de COVID-19. Poliţiştii au fost atacaţi cu pietre şi cu alte obiecte.