Când Guvernul român stă și se ceartă, Guvernul spaniol va aproba sâmbătă o nouă scădere a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) pe care o plătesc consumatorii de energie electrică, de la 10% la 5%, ca parte a unui viitor decret cu măsuri anticriză, relatează agenţia EFE.
Cercetătorii chinezi au testat cu succes un model de sistem tehnologic ce ar putea permite în viitor transmiterea wireless a energiei solare din spaţiul cosmic pe Pământ.
Livrările de gaze ruseşti către Europa au fost vineri sub nivelul cererii, evoluţie care coincide cu un val de căldură timpuriu în sudul continentului, alimentând îngrijorările că țările europene ar putea avea dificultăţi să îşi refacă stocurile înainte de sezonul de iarnă.
Moscova a promis joi să accelereze discuţiile privind majorarea vânzărilor de gaze către China şi a avertizat că Europa va plăti un preţ ridicat pentru embargoul petrolier impus contra Rusiei.
Creșterea galopantă a prețurilor din ultima vreme „este cauzată în foarte mare măsură de intervenţia Guvernului prin impozite, subvenţii şi reglementări”, potrivit unui studiu realizat de trei profesori universitari pentru Institutul European pentru Studii Economice (IES-Europe).