Electrocentrale Bucureşti (Elcen) va ieşi din insolvenţă cu certitudine în acest an şi, dacă există voinţă din partea Primăriei Capitalei, va putea fuziona cu Termoenergetica, a declarat Claudiu Creţu, administrator special al Elcen.
Cancelarul german Angela Merkel a respins cererile pentru devansarea termenului de renunţare la folosirea cărbunelui pentru generarea de energie în Germania, stabilit în prezent la 2038, transmite Reuters.
Energia electrică, uleiul comestibil şi serviciile de igienă şi cosmetică au înregistrat cele mai mari scumpiri în luna aprilie a acestui an comparativ cu aprilie 2020, în timp ce ieftiniri importante se regăsesc la cartofi și biletele de avion, potrivit datelor INS.
Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Delgaz Grid, membră a grupului E.ON, cu o amendă în valoare de circa 30 de milioane lei (aproximativ 6,1 milioane euro) pentru abuz de poziţie dominantă.
Ministerul Energiei anchetează unele informaţii primite din interiorul companiilor miniere, potrivit cărora ar fi existat angajări fictive şi foloase necuvenite în cadrul acestor societăţi, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Virgil Popescu, citat de Agerpres.