Papa Francisc a denunţat exploatarea şi distrugerea arealului amazonian în deschiderea sinodului dedicat acestei regiuni ce a fost lansat duminică şi va ţine trei săptămâni, transmite DPA.
Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu – acestea sunt numele celor șapte episcopi români ai Bisericii Greco-Catolice care au fost eroi ai celei de-a doua vizite în România a unui papă.
20 de ani separă prima și a doua vizită a unui Papă în România.
Papa Francisc va dedica ieșirea publică de astăzi din Piața San Pietro vizitei istorice pe care a făcut-o în România și la finalul căreia le transmitea românilor că va lua cu el "locuri și momente, dar mai ales chipuri".
Blajul este un oraș mic din Transilvania cu o populație de 20.000 de locuitori. Deși, la slujba religioasă au fost prezenți 100.000 de credincioși, în oraș nu s-a resimțit afluența oamenilor veniți din Brașov, Sibiu, Alba, dar și din București sau Constanța.