România nu mai acordă gratuitate pentru transport refugiaților ucraineni, potrivit unui document oficial obținut de Newsweek România. Ministerul Transporturilor susține că nu mai are bani pentru un ajutor care a costat statul român 6 milioane euro anul trecut.
Cel mai ospitalier loc pentru o vacanță exotică este un sat ai cărui locuitori nu-și închid niciodată ușile, ca o invitație pentru oricine să intre neanunțat pentru o cafea, o întâlnire, un ceai, o masă sau pentru a petrece noaptea.
Un asistent medical a devenit erou după ce a anunțat că își oferă serviciile gratuit pentru cei mai defavorizați oameni.
Adio cozi și drumuri, pentru obținerea cazierului judiciar. Începând din 30 ianuarie 2023, cazierul judiciar poate fi obținut online și descărcat de pe platforma Ghiseul.ro. Există o singură excepție, românii care au săvârșit fapte penale.
Președintele Iohannis a semnat legea, iar aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial, prin care terenurile de sport din incinta școlilor pot fi folosite după orele de program.