Compania IULIUS este alături de organizatorii de evenimente educaționale și de business, a căror activitate a fost puternic afectată de criza socio-medicală.
Scoția a devenit, marți, prima țară din lume care pune la dispoziție, în mod gratuit, tuturor femeilor produse de igienă intimă destinate acestora, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Racordarea la gaze a tuturor clienților casnici va fi gratuită, indiferent de distanța față de rețea.
Toți cei care vor să își facă testul pentru Covid o pot face, începând de luni, în câteva centre amenajate pe străzile din Paris. Testarea este gratuită.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care stipulează că anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie pe lună.