Grecia și Turcia, două țări membre NATO sunt la un pas de război. Relațiile dintre cele două țări, preferate de români pentru vacanțe s-au deteriorat brusc în ultima perioadă și există temeri că ar putea izbucni primul război între membrii alianței.
Cancelarul german Olaf Scholz a catalogat drept ”inacceptabil” faptul ca Turcia, un stat NATO, își permite să conteste suveranitatea altui stat membru al NATO, Grecia.
Compania Publică de Electricitate a Greciei (PPC) pregăteşte o mişcare importantă de expansiune pe piaţa energetică, vizând să achiziţioneze 70% din filiala grupului italian Enel în România, într-o tranzacţie care evaluează întreaga companie Enel România la 1,8 miliarde euro.
În România există doar 36 de hoteluri de 5 stele, potrivit datelor INS, dar vrem să ne batem cu turcii, grecii și bulgarii în industria ospitalității. Ca idee, doar în Londra există circa 75 de hoteluri de 5 stele, iar în regiunea Antalya, peste 400.
Cursa pentru energie regenerabilă este lungă, grea și costisitoare. Dar, se poate. Grecia a reușit să-și asigure tot necesarul din energie regenerabilă în data de 7 octobrie. Este adevărat, doar pentru cinci ore.