Serviciile media audiovizuale ar putea fi taxate cu 2% din venituri.
Mai bine de trei sferturi dintre români se consideră mai cinstiți și mai sinceri decât ceilalți, arată rezultatele studiului Semaforul Moralității, realizat de Exact Business Solutions, pentru HBO România, despre perspectiva românilor din mediul urban asupra moralității.
Clienţii Telekom România care deţin servicii de televiziune vor beneficia gratuit, până pe data de 30 aprilie, de grila maximă de canale TV, respectiv abonamentul TVL, potrivit unui comunicat remis vineri de companie.
Serialul HBO „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”) a obținut premiul pentru cea mai bună dramă, iar „Black Mirror”, al Netflix, a fost premiat pentru cel mai bun film de televiziune, la Primetime Emmy 2019.
Fostul președinte sovietic Mihail Gorbaciov a declarat că nu a dat ordin să nu i se acorde titlul de Erou al Muncii Socialiste academicianului Valeri Legasov, care a fost implicat în investigarea cauzelor dezastrului nuclear de la Cernobîl.