Oamenii de știință testează noi medicamente antivirale, dar acestea nu vor fi gata la timp pentru valurile de infectări din perioada următoare.
Casa Albă nu va reuși să forțeze eliberarea unui vaccin COVID-19 înainte de ziua alegerilor, susŢine Dr. Anthony Fauci într-un interviu pentru Newsweek.
Toată lumea vrea un vaccin împotriva COVID-19. Dar necesitatea de a-l obţine cât mai repede îi face pe oameni să fie neliniștiţi. Cum se evaluează riscul.
Peste 100 de persoane din S.U.A. au murit în prima jumătate a anului 2020, după ce au luat medicamentul anti-malarie hidroxiclorochina sau medicamente conexe în timp ce erau bolnavi de COVID-19, potrivit unui raport.
Preşedintele Donald Trump a lansat oficial procedura de retragere a Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), acuzată de Washington că a reacţionat cu întârziere la pandemia de coronavirus și a „ținut partea” Chinei.