Antibiotice Iași va produce 3,5 milioane de comprimate de hidroxiclorochină

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 19.04.2020 - 15:07
foto: bzi.ro
foto: bzi.ro

Directorul Antibiotice Iași a declarat că fabrica va putea produce în curând 3,5 milioane de comprimate de hidroxiclorochină, medicament utilizat pentru tratarea pacienţilor infectați cu coronavirus.

SHARE

„Substanţa activă soseşte mâine sau poimâine pe Otopeni, a plecat un avion în Elveţia şi din Elveţia soseşte pe Otopeni în 2 zile. După ce vine vom produce 3,5 milioane de comprimate pe care le vom avea într-un stoc de sigurană la noi în fabrică. Am discutat la Agenţia Medicamentului şi ne vom autoriza pe îndelete, o să facem şi studii clinice pe centrul nostru de studii, adică studiu de bioechivalenţă, şi vom avea produsul înregistrat cu APP în România şi în comunitatea europeană”, a spus Ioan Nani, pentru Mediafax. 

Directorul Antibiotice Iași a mai precizat că fabrica va produce și medicamente pentru diabet, precum și produse pentru dezinfectarea mâinilor şi suprafeţelor.

„Oricum este o perioadă grea, dar noi suntem optimişti. Antibiotice este o companie cu resurse umane şi tehnologice importante”, a mai spus Ioan Nani.

Citește și: România va produce 2 milioane de doze de Plaquenil, medicament anti- COVID 19 

Medicamentul antiviral Remdesivir, produs de compania americană Gilead va putea fi produs de Terapia Cluj, după achiziţionarea patentului pentru acest medicament. Profesorul Aşexandru Rafila spune că acesta ar putea fi primul produs autorizat care tratează cauza bolii.

Primele rezultate ale unui studiu pe antiviralul Remdesivir arată că din 125 de pacienţi în stare gravă internaţi într-un spital din Chicago şi cărora medicii le-au administrat Remdesivir doar 2 au decedat, iar starea celorlalţi s-a îmbunătăţit rapid.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te