Câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea Spitalului Regional Iaşi a fost desemnat, a informat fostul ministru al Sănătăţii Ioana MIhăilă.
Echipa de fotbal feminin Navobi, căreia i s-a aprobat în vară de CL Iaşi o sumă impresionantă, de peste 70 000 de euro, a pierdut şi pe teren propriu în Liga a II-a. Senatorul Marius Bodea vorbește de „jaf” și „infracționalitate”.
Banda unică pentru mijloacele de transport în comun pe direcţia capăt CUG - Podu Roş, implementată în urmă cu două săptămâni pe întreg traseul, i-a mulţumit pe părinţi şi pe alte mii de ieşeni, dar a trezit numeroase reacţii negative din partea sociețății.
O profesoară de la Liceul Sportiv din Iaşi a ajuns, miercuri, la spital, după ce un elev a pulverizat spray iritant lacrimogen în sala de curs, iar femeii s-a simțit rău, potrivit publicației locale Ziarul de Iași.
Curtea de Apel a respins ieri apelul SNFM CFR Marfă împotriva sentinţei pronunţate de Tribunal prin care fusese anulată decizia de concediere a lui Dumitru Anchidin. Sucursala ieşeană a CFR Marfă va avea astfel doi directori.