Descindere masivă a Poliţiei în miez de noapte, la o pensiune discretă din Bucium. Aici avea loc o megapetrecere nelegală, unde absolut toate regulile specifice pandemiei erau călcate în picioare, un dezmăţ cu droguri, amor şi peste o sută de tineri la un loc.
Petronel Corduneanu a șantajat o femeie din anturajul său care scotea bani proveniți din fapte ilegale. Pentru a li se pierde urma, banii erau trimiși prin Western Union.
Disputele acestuia cu primăria datează încă de acum șapte ani, când a făcut o uşă la balcon pentru care nu a avut autorizaţie. Lucrurile s-au complicat după ce şi-a pus şi centrala termică în balcon. În final, se pare că va pierde pe toată linia. Pentru balcon la parter.
Legea prin care a fost instituită, în 2020, starea de alertă determinată de pandemia de coronavirus interzice orice formă de oprire a activității în transportul public în comun, la care se încadrează și metroul.
Sindicaliștii conduși de Ion Rădoi au blocat vineri dimineață metroul din București, într-un protest spontan, la o zi după ce Metrorex a somat sindicatul să evacueze spațiile comerciale pe care le controlau în subteran.