Poliția Română a dezvăluit care este principala activitate infracțională la frontierele țării. Peste 400 de dosare penale au fost întocmite și peste 600 de persoane au fost cercetate în 2023.
Amenzi de aproape 10 milioane de lei date de poliție, de Revelion. Minivacanța de Anul Nou a fost solicitantă pentru polițiștii aflați la datorie și mai puțin plăcută pentru cei surprinși încălcând legea.
Un român de 37 de ani a păcălit doi preoți italieni să-i dea 100.000 de euro. Acesta le-a spus că are probleme financiare urgente. Apoi a trecut la amenințări.
Gelu Voican Voiculescu, al doilea cel mai important inculpat din dosarul Revoluției, a trăit ani de zile din două sinecuri la instituții care s-au ocupat de evenimentele sângeroase din 89. Luna sa de aur i-a adus venituri de 4300 euro.
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, angajat al unei firme de curierat, este cercetat, sub control judiciar, pentru comiterea infracţiunii de delapidare, după ce şi-ar fi însuşit o sumă de peste 77.000 lei provenită din încasările coletelor.