Federația Română de Lupte deplânge moartea interlopului Costel Corduneanu, despre care spune că a fost "unul dintre cei mai buni luptători pe care i-a dat municipiul Iași".
Grațiela, soția interlopului Costel Corduneanu, preluase afacerile clanului.Ea este acuzată de instigare la șantaj și constituirea unui grup infracțional organizat, alături de alți membrii ai familiei Corduneanu. Costel Corduneanu a încetat din viață.
Unul dintre cei mai temuți intelopi din România, Costel Corduneanu. fost luptător care a reprezentat România la Jocurile Olimpice, a încetat din viață. El înființase o organzație mafiotă are funcționa după regulile Al Qaeda.
Interlopul Mrius Cărciun, zis Stripăru i-a făcut o manevră unui comisar șef de la închisoarea în care este încarcerat, de față cu ceilali deținuți, în timp ce se aflau la plimbare în curte. În urma incidentului, Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat Parchetul.
Interlopul Mircea Nebunu, fugit în Italia, le-a cerut comision unor hoți români însă aceștia nu au fpst de acord. Între cele două părți a existat un conflict violent.