Ce joburi au oamenii care stau luni la 11.00 în cafenenele și conduc mașini scumpe?

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 29.04.2024 - 10:00
Unii oameni își petrec diminețile în cafenele Foto: Freepik.com - rol ilustrativ
Unii oameni își petrec diminețile în cafenele Foto: Freepik.com - rol ilustrativ

În România sunt oameni care muncesc foarte mult și abia își asigură traiul, alții muncesc la fel de mult dar au o viață mai bună. Sunt însă și oameni care par că nu muncesc deloc dar o duc foarte bine.

SHARE

O tânără, absolventă de facultate și master în Biologie, la București, s-a întors la Constanța, orașul natal. Mutarea ei a avut loca în urma unei drame personale și a fost nevoită să se întoarcă în sânul familiei pentru a-și alina rănile emoționale. 

Acum vrea să o ia ”de la zero”. Dar pare demoralizată. În plus, vede cum mulți oameni par să aibă bani deși nu muncesc deloc. 

Tânăra și-a expus povestea pe o rețea de socializare iar ceilalți utilizatori au venit cu sfaturi.

Ce joburi au oamenii care stau luni la 11.00 în cafenenele și conduc mașini scumpe?

După ce a studiat la București și a lucrat în laboratoare medicale, un accident tragic în care și-a pierdut iubitul a făcut-o să se întoarcă la părinții ei.

Acum ar vrea să lucreze pentru a-și asigura traiul zilnic. 

”Bună, recent m-am mutat înapoi la părinți în Constanța, după ce am stat 7 ani în București și... parcă am intrat într-o altă lume.

Povestea mea pe scurt: Am terminat facultatea și masterul de Biologie în București, am lucrat în Laboratoare medicale până m-am hotărât că vreau să fac ceva mai mult cu viața mea și, susținută de partener, am făcut reconversie profesională - am devenit acreditată în intermediere de asigurări.

Citește și: Țara din Europa care ne ademenește medicii. Salariu de 8.000 €/lunar pentru specialități esențiale

Începutul într-un nou domeniu este mereu mai greoi, dar în cele din urmă am ajuns pe linia de plutire, să zicem...prietenii din București mi-au devenit clienți și începeam să dezvolt o "piață" făcând o treabă bună și fiind implicată în această activitate integrată.

Nu am avut niciodată "talent" la vrăjeală, mereu am considerat că munca depusă vorbește în numele meu și oamenii apreciază asta mai mult.

Deci nu sunt "vânzătoare" prea bună. Partenerul meu a plecat dintre noi foarte brusc, într-un accident stupid, și astfel am rămas fără tot ce aveam mai de preț, fără iubirea lui și cel mai mare sprijin din viața asta (emoțional, rațional, financiar, practic tot).

Nu am mai suportat să stau în București și din cauza depresiei a trebuit să NU stau singură, ci să mă mut înapoi la ai mei în Constanța. Am luat o pauză de la activitatea de intermediar în asigurări/consultant și acum mă întreb ce pot face în continuare...”, a scris tânăra pe Reedit.

Tânăra spune că nu ar dori să se întoarcă la jobul de biolog pentru care s-a pregătit în facultate și master pentru că lucrează în ture de 12 ore și primește sub 5.000 de lei lunar.

”În Constanța nu prea mai cunosc oameni, prietenii mei sunt plecați în alte părți și astfel sunt în mare parte singură. Oportunități de socializare nu prea sunt pe aici. 

Citește și: Țara unde românii pot câștiga 6.000 € lunar și mai multe bonusuri. Ce meserie trebuie să știe

Deci.. Trebuie să mă angajez și să o iau practic de la 0, întrucât nu mă pot întoarce în laboratoarele medicale, să lucrez în ture de câte 12 ore, să stau cu mâinile în materie fecală căutând în Coproparazitologice și la final de lună să primesc salariu sub 5000 lei, având și studii superioare finalizate cu brio. Partenerul meu nu ar fi vrut asta pentru mine. Dar nici ca intermediar nu merge treaba în acest moment și am nevoie de venituri ca să mă pot susține.

Tot văd oameni pe la cafenele, la ore neașteptate în zilele lucrătoare, coborând din mășini mișto (de multe ori nu arată a bombardieri) și mă întreb ce pot face ca să ajung și eu în cercurile lor sociale la un moment dat, prin muncă. Aș face o treabă bună ca asistenta unui om de afaceri și m-aș implica în business pe viitor.

Aveți idee cu ce se ocupă acești oameni în Constanța? Este ceva ce pot face și eu? Sunt dispusă să mai fac un master și ceva cursuri de specializare extra, dar nu știu exact ce este mai bine acum, pe ce domeniu și cum se caută”, a mai scris tânăra.

Foto: Freepik.com 

 

”La Contsnța nu prea faci business ca să poți sta la 11 în cafenea. Faci combinații sau dai un tun”

Foarte mulți utilizatori ai platformei i-au răspuns tinerei. Cei mai mulți i-au sugerat că este posibil ca cei despre care vorbește să fie oameni de afaceri sau oameni certați cu legea.

”Ca om plecat din Constanța acum 15 ani, pot să spun că aici nu prea faci business încât să poți sta la 11 într-o zi de joi, faci combinații sau dai un tun ceva serios.

Citește și: Locuri de muncă în străinătate. Pleci în Tenerife și faci poze. Ai 1.000 € lunar și hotel gratuit

Toți tovarășii mei, oricâte principii meritocratice aveau la 19’ani, au fost nevoiți să înghită multe sau mureau de foame prin retail, iar unii din asta trăiesc, acum 10 ani mă certam cu ei până la epuizare, azi m-am plictisit, o viață ai, măcar să fie trăită, mai ales dacă nimeni nu îi caută, să-i întrebe de sănătate, să fac eu don quixote .. nici măgar n-am”, a scris un utilizator.

”Oamenii aia “mișto” sunt proxeneți, tunari imobiliari, dealeri de droguri, , mafioți și interlopi în general, plus copiii și amantele acestora. Nu au ei timp de joburi”, este de părere un alt utilizator.

O altă persoană a explicat că poate să fie vorba despre IT-iști sau navigatori.

”Constănțeancă here, well. O parte dintre ei sunt machedoni, care au fel de fel de afaceri în desfășurare de la agricultură până la imobiliare, alții sunt navigatori care sunt momentan acasă din voiaj, IT- iști care lucrează remote.

Posibilitățile sunt destule, unii au muncit pe bune pentru ce au acum, dar au avut și noroc să aibă șansă se dezvolte. Știu și eu că "vorba multa sărăcia omului", dar câteodată trebuie să știi cum să te vinzi sau să ai puțină "vrăjeală" că să ajungi la oamenii care trebuie. Cam asta se bazează networking-ul”, este de părere aceasta.

Citește și: De ce aleg românii să muncească în Spania în construcții? Salariu minim, de 3 ori mai mare ca acasă

Cineva i-a sugerat un loc de muncă în domeniul în care s-a pregătit.

”Ca de la biolog la biolog, îți recomand să cauți un post la stat în cadru DSP-ului, DSVA-ului, în cadrul penitenciarelor sau la alte instituții (acum aproape 2 ani sau 3, STS ul avea post disponibil de biolog). 

Eu personal când intrasem la facultate visam muncă de laborator pentru criminalistică sau muncă de laborator pentru analize, dar mi-am dat seama că asta înseamnă că trebuie să stau legată de laborator pentru restul vieții mele, lucru pe care nu mi-l doresc, așa că

m-am reorientat spre cealaltă parte a biologiei, spre cea de mediu (da știu că și asta implică muncă de laborator, dar știu că mai am parte de ieșiri în natură pe teren).

Ai putea să încerci pe partea de analiza impactului asupra mediului, că ai parte de colaborări cu firme și respectiv cu statul”, a sugerat această persoană.

”Sunt navigatori sau au afaceri. Am prieteni din ambele categorii, unul naviga 6-7 luni și sta 2-3 acasă doar prin oraș și pe la cafele, altul are o farmacie și căștigă foarte bine de pe urma ei, altul a moștenit de la maica-să un magazin alimentar de cartier și nu stiu sigur cați bani face dar dimineața își cară marfa cu mașina (un audi nou) și în rest tot așa, se plimba prin oraș.

E adevărată aia cu nu lucrează ci fac bani. Partea mai grea e ca să înveți să ai un business și să îl optimizezi ca să producă bani ok durează câțiva ani, ca orice altă carieră, și nu e pentru oricine, pentru că implică stres, bătăi de cap, nopți nedormite, interacțiuni neplăcute cu angajați, furnizori, clienți etc. Dacă era ușor făceau toți”, a mai comentat cineva.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te