Un copilaș s-a gândit să îi dea o mână de ajutor tatălui său. Așa a ajuns să trimită o scrisoare la compania unde acesta lucrează, pentru a-i cere o zi liberă. Iată ce a urmat.
Un român este acuzat în Italia că a accidentat grav un copil pe trecerea de pietoni apoi a fugit de la locul faptei. Mașina pe care o conducea aparținea unui influencer.
Gestul unei femei din Marea Britanie a schimbat într-o manieră total neașteptată viața unui copil găsit pe străzi. Iată ce s-a întâmplat când, peste ani, mama biologică a băiatului și-a făcut apariția neinvitată!
Azerbaijanul a fost sancționat printr-o rezoluție a parlamentului european pentru grave încălcări ale drepturilor omului.
Ce a găsit un electrician atunci când a mers să taie curentul unei familii care nu achitase de mult facturile. Gestul l-a înduioșat și l-a făcut să schimbe viața familiei.