Președintele Iohannis a relatat, la Consiliul Național al PNL, că premierul Viorica Dăncilă l-a informat, telefonic, că vicepremierul Stănescu va prelua, în absența ei, conducerea Executivului, abia după ce decizia se publicase în Monitorul Oficial.
Președintele Iohannis l-a apărat pe românul al cărui carnet a fost reținut de poliție pentru că avea plăcuțe cu numărul „M**EPSD”: „Nu s-a mai întâmplat din vremea comunismului”!
Preşedintele Klaus Iohannis participă la Consiliul Naţional al PNL, care se reuneşte, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, de la ora 11,00, informează Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis a transmis Curţii Constituţionale a României o cerere de soluţionare a conflictului dintre prim-ministrul şi Preşedintele României, acesta contestând desemnarea lui Paul Stănescu pentru conducerea temporară a Guvernului.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale, marţi, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind Codul administrativ al României, conform căreia legea contravine normelor şi principiilor constituţionale.