Un alt inspectorat de Poliție din țară a rămas fără șef după ce DNA îi cercetează pe acesta și pe alți polițiști, inclusiv un ofițer anticorupție pentru că ar fi ”protejat” traficanții de lemne.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, va face în zilele care urmează o vizită de lucru în judeţul Constanţa, imediat după finalizarea controalelor şi verificărilor declanşate în urma accidentului din 2 Mai, soldat cu moartea a două persoane.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, de la Inspectoratul de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat 35 de percheziții, toate pe raza județului Alba, într-un nou dosar penal.
La ieșirea din tură, agentul şi-a curățat pistolul, care s-a descărcat în podea. De faţă erau alţi trei poliţişti, și din fericire nimeni nu a fost rănit.