Guvernul a uitat să-l salveze pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, de pensionarea obligatorie, impusă de legea privind cumulul pensiei cu salariul. Isărescu a scris Parlamentului, cerând ca legea să fie corectată.
Casa de vinuri deținută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a înregistrat în 2020 cel mai mare profit de la înființare, arată profit.ro.
Prăbușirea cascadei Bigar, parțială de altfel, dar, într-adevăr, nu prea mai merge de selfie, a bulversat România. De data asta nu ne-a salvat niciun prinț austriac, rămâne să dăm vina între noi. Desigur, că nu mai avem nicio facultate în primele o mie din lume nu-i așa grav.
Doi politicieni ex-PSD, condamnați la pușcărie, sunt coautorii unei Enciclopedii juridice, apărute în 2018, la Editura Academiei Române. Avizul pentru publicare a fost dat de secția Academiei Române care este condusă de guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
Președintele Editurii Academiei Române, unde Dan Voiculescu a publicat o carte, a deținut funcții importante în cadrul Partidului Comunist Român, fiind și membru al Marii Adunării Naționale.