Retailerul Auchan a fost dat în judecată de o anagajată din Cluj care fusese sancționată. Acum aceasta va primi daune morale de câteva mii de euro.
Dominic Raab îşi intensificase atacul, asupra modului în care a fost condusă ancheta asupra comportamentului său agresiv. Într-un articol scris pentru Daily Telegraph, care tocmai a fost publicat pe site-ul său, el spune că procesul a fost unul kafkian.
Procurorii adună tot mai multe date despre moartea avocatei Monica Cioată, cea care ar fi fost omorâtă de către iubitul ei, Sebastian Felecanu.
Curtea de Apel București a constatat luna trecută că Florian Munteanu, fost șef al Direcției Silvice Iași, dar și al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva a făcut parte din structurile Securității ca poliție politică.
Tribunalul Bucureşti a dat publicităţii joi motivarea deciziei din 31 martie, prin care un magistrat a dispus condamnarea la câte trei ani cu suspendare a lui Petre Pitiş, Mircea Vişan şi Florea Neda - actuali sau foşti directori în cadrul companiei Tel Drum.