Fostul președinte Traian Băsescu susține că pensionarii sunt furați de Guvernul PNL și fostul Guvern PSD, prin „legea Olguței, în medie cu 904 RON în 2020”.
Eduard Dziminschi, primarul PSD care l-a ”potolit” anul trecut pe tânărul care l-a înfruntat pe Dragnea în timpul unui discurs al acestuia, a trecut la PNL, potrivit Știri din Bucovina.
Întreaga conducere a penitenciarului Rahova este în carantină după ce unul dintre membrii echipei de control trimisă pentru a verifica cum a dat Liviu Dragnea un interviu a fost confirmat cu coronavirus.
Cel mai probabil, faptele din dosarul Tel Drum s-au prescris sau se vor prescrie curând. Motivul principal: DNA a deschis mult prea târziu investigația și a mai avut nevoie de aproape trei ani pentru a-l inculpa pe fostul șef al PSD.
Ca și cum nu era suficient că CCR a făcut praf prescripția, unele procese s-au mai și reluat. Tot după o decizie a CCR, care a declarat neconstituționale completele de trei și cinci judecători de la Curtea Supremă, ceea ce a dus la rejudecare de la zero a unor procese.