Fostul președinte al Camerei Deputaților invocă "habeas corpus", un act al Parlamentului englez votat în 1679, prin care orice deținut care consideră că este închis pe nedrept are dreptul să ceară revizuirea sentinței.
Audiat miercuri prin videoconferință, Dragnea a susținut din Penitenciarul Rahova că stă închis nevinovat, deoarece CCR a constatat că completurile de 3 judecători de la ÎCCJ ar fi nelegale, iar tribunalul ar trebui să țină cont de lege și de Constituție.
Fostul lider PSD a făcut trimitere la prima condamnare primită, cea din Dosarul Referendumului, în care a primit o sentința de 2 ani cu suspendare.
"Dincolo de faptul că sunt nevinovat, constat că am fost condamnat la referendum de exemplu, într-un dosar politic, de un complet de 5 judecători. Am fost condamnat în acest dosar de un complet declarat nelegal. Ce poate înțelege un om aflat în situația mea, care sunt condamnat de un complet constituit prin încălcarea legii?," a declarat Dragnea.
În cererea depusă în instanță, avocații susțin că Liviu Dragnea este deținut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupție. Avocații invocă astfel o decizie a Curții Constituționale din octombrie 2019.
Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.
Dragnea a făcut mai multe încercări de a ieși din penitenciar, prin introducerea în instanțe a două căi extraordinare de atac, însă cererile sale au fost respinse.