Un avion de vânătoare rusesc Su-34 a fost doborât luni deasupra regiunii Luhansk din estul țării, a anunțat armata ucraineană.
În Severodoneţk, oraş ucrainean din Regiunea Luhansk, ocupat de Rusia, anul trecut, războiul înseamnă viața de zi cu zi a fiecărui localnic.
Forţele speciale ucrainene au atacat marţi, 17 octombrie, dimineaţa, două aerodromuri militare ruseşti de pe teritoriul Ucrainei ocupat de trupele Moscovei, și au anunțat că au reuşit să distrugă nouă elicoptere, un sistem de rachete antiaeriene şi un depozit de muniţii.
Armata ucraineană a publicat o înregistrare video, care prezintă efectul devastator al unui bombardament cu rachete Himars, asupra unui depozit de muniții din Regiunea Luhansk. Rușii au fost surprinși în câmp deschis, în timp ce descărcau din camioane.
Rusia accelerează rusificarea teritoriilor ocupate din Ucraina. Oricine nu va avea un pașaport rusesc până în iunie ar trebui să fie deportat. Potrivit estimărilor britanice, Rusia continuă acţiunea de deznaţionalizare, din teritoriile ocupate ale Ucrainei.