Orașul Lopburi din Thailanda este cunoscut pentru populația sa numeroasă de macaci și, de obicei, este vizitat de mii de turiști. Din cauza pandemiei, turiștii au dispărut și maimuțele, înfometate, se organizează în bande, ca interlopii, și se bat pe mâncare în plină stradă.
Cercetarea, în care au fost incluşi peste 2.000 de copii din tot judeţul Iaşi, arată o prevalenţă a obezităţii de 12% în mediul urban, în creştere faţă de anul 2020, iar în mediul rural o prevalenţă de 18%. „Este foarte îngrijorător“, spun autorii studiului.
Preţul cărnii de porc va creşte în Europa cu aproximativ 25% în următorii ani, din cauza cererii de pe piaţa chineză, în contextul în care în România producţia la carne de porc este deficitară.
Un robot dezvoltat de compania spaniolă BR5 este capabil să gătească unul dintre cele mai renumite preparate din bucătăria tradiţională a Spaniei şi a provocat deja interesul unor lanţuri hoteliere şi staţiuni din afara ţării, relatează Reuters.
Pandemia de coronavirus, cu restricțiile aferente, i-a afectat pe români atât psihic, cât și fizic. Zilele de stat în casă le-a schimbat stilul de viață și felul de a mânca, arată un studiu realizat de cercetători din București, Constanța și Brașov.