Meteorologii prognozează o vreme rece în Bucureşti, pe parcursul următoarelor zile, cu valori minime ce vor ajunge până la la -8 grade Celsius, cu ninsori și vânt.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol, ce vizează 16 judeţe, până sâmbătă dimineaţa, precum şi o informare de răcire accentuată a vremii.
Cum va fi vremea în martie: valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, în următoarele patru săptămâni (1 - 29 martie 2021), în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în prima parte a intervalului şi apropiate de cele normale după jumătatea lunii.
Valorile termice vor fi apropiate de normalul perioadei, în următoarele patru săptămâni (1 - 29 martie 2021), în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în prima parte a intervalului şi apropiate de cele normale după jumătatea lunii martie, conform ANM.
Meteorologii avertizează că încălzirea globală este reală și nu dă semne de încetinire. În plus, 2020 a fost unul dintre cei mai călduroși ani de când se fac înregistrări iar ianuarie 2021 a fost a 433-a lună consecutivă cu temperaturi peste media secolului trecut.