Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, vrea ca instituţiile de învăţământ bucureştene să aibă orare decalate, pentru elevi. Cauza este că traficul din Capitală este sufocant şi elevii au dificultăţi în a ajunge toţi, în acelaşi timp, la orele de clasă.
Burse de cel puțin 700 de lei pe lună pentru mamele minore sunt prevăzute în proiectul de ordin de ministru privind modalitatea de acordare a burselor școlare, începând din acest an școlar, 2023-2024.
Ministerul Educației a transmis că până pe 29 septembrie, toți elevii promovați trebuie să fie trecuți în aplicația informatică „Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România”. Altfel, formațiunile de studiu se vor considera nerealizate.
Peste 143 de milioane de euro vor fi alocaţi pentru apelul de proiecte privind construcţia infrastructurii universitare pentru campusurile studenţeşti, a anunţat joi Ministerul Educaţiei.
Ministerul Educației a afișat repartizarea pe licee. Este primul an în care admiterea se face exclusiv în baza notei obținute la Evaluarea Națională, până acum fiind luată în calcul și media anuală din gimnaziu.