Într-o adresă transmisă de către inspectoratele școlare, Ministerul Educației a transmis că până pe 29 septembrie, toți elevii promovați trebuie să fie trecuți în aplicația informatică „Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România”.
Altfel, formațiunile de studiu se vor considera nerealizate.
Avertismentul Ministerului Educației. Ce se întâmplă cu unele clase până pe 29 septembrie
Documentul este semnat de Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
„Având în vedere prevederile OM nr. 3800/2023 privind structura anului școlar 2023-2024, vă solicităm ca până la data de 21 august 2023 să vă asigurați că în aplicația informatică Sistemul informatic integrat al învățământului din România (SIIIR) sunt promovați toți elevii. Precizăm faptul că la data de 31 august 2023 aplicația va fi inițializată pentru anul școlar 2023-2024”, conform documentului citat anterior, transmite edupedu.ro.
Pentru anul școlar 2023-2024, inspectoratele școlare au obligația, potrivit sursei citate, de a finaliza verificarea operării în SIIIR următoarele:
1. asocierea elevilor la formațiunile de studiu pentru anul școlar 2023-2024, în vederea colectării planului de școlarizare realizat – Termen: 20 septembrie 2023;
Observații: formațiunile de studiu care la data de 29 septembrie nu au asociați elevi se vor considera nerealizate și vor fi radiate din fila de plan aprobată.
2. introducerea datelor statistice SCO și SCO special – Termen: 3 octombrie 2023;
Observații: datele din modulul plan școlarizarea trebuie să coincidă cu datele introduse in modulul date statistice – SC0/SCO special.
3. actualizarea setului de date privind atributele fiecărui elev – Termen: 10 octombrie 2023;
În document apare că responsabilitatea privind corectitudinea și exactitatea datelor înregistrate în SIIIR revine directorilor unităților de învățământ și inspectorilor școlari generali.